Brands

Chivas Regal

Chivas Regal

Povestea Chivas Regal a început acum mai bine de 200 de ani, în inima tărâmului scoțian. La baza creării acestui whisky a stat dorința arzătoare a fraților James și John Chivas de a-și depăși condiția și a realiza lucruri mărețe împreună. Așa se face că, la vârste destul de fragede, aceștia au părăsit satul lor natal, unde trăiau la o fermă izolată, și au pornit în aventura vieții lor, spre orașul Aberdeen din Scoția.

Fascinați de impresionanta dimensiune a dezvoltării orașului si de posibilitățile pe care acesta le aducea în comparație cu zona rurală, frații, dovedind un simț al afacerilor impresionant, au pus bazele unui magazin ce avea să fie startul lor în lumea impresionantă a whisky-ului. 

Frați au început producția de whisky în pivnița magazinului lor, fără să știe că standardele lor de producție și de calitate vor ajunge să revoluționeze piața de whisky. Pornind de la calitatea precară a whisky-ului în acele timpuri, care era de regulă aspru și slab maturat, frații și-au setat ca obiectiv rezolvarea acestei probleme.  Așa că au reușit să dăruiască lumii întregi arta blendingului (combinării) whisky-ului, James and John fiind primii maeștri care au stăpânit-o pe deplin. 

Chivas a devenit rapid un produs de lux, iar atributele sale deosebite au ajuns să fie recunoscute la cel mai înalt nivel. Dovada recunoașterii calității a culminat însă în 1843, când regina Victoria a oferit Chivas distincția Sigiliului Regal, onoare ce este purtată și astăzi cu mândrie și la loc de cinste, pe eticheta fiecărei sticle.

Vestea revoluției în materie de whisky lansată de cei doi frați a fost purtată mai departe chiar prin vocea publicului consumator, fascinat de calitatea și experiența oferite de către frații Chivas. În 1909, măiestria producerii whisky-ului de lux este încoronată prin lansarea blendului Chivas Regal 25 Years Old, care a devenit rapid un sortiment reprezentativ al brandului și un simbol la nivel internațional. Astăzi, Chivas Regal rămâne printre preferințele iubitorilor de whisky, fiind o băutură premium ce poate fi savurată în diverse sortimente, ca Chivas Regal 12YO, 18YO sau remarcabilul 25YO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.