Brands

Olmeca

Olmeca

Olmeca este un brand mexican de tequila, produs în Jalisco, Mexic. Tequila ia viață în regiunea Los Altos, zonă recunoscută pentru producția de tequila și perfectă pentru a găzdui această tradiție datorită solului roșu, bogat în minerale.

Povestea Olmeca a început în anul 1967, când compania Seagram’s a cumpărat o distilerie de tequila în orașul Jalisco. Totuși, până în anul 1994, compania nu i-a acordat o atenție deosebită, concentrându-se pe alte branduri. În acel an însă, Seagram’s a început construcția unei noi distilerii în regiunea Los Altos, ce avea să se întindă pe o suprafață de 56ha. Construcția fost gata 3 ani mai târziu și a fost botezată “Destilería Colonial de Jalisco”, având scopul de a crea sortimente premium de tequila.

Brandul Olmeca nu avea însă să cunoască popularitatea de care se bucură astăzi dacă nu ar fi intervenit o altă companie în destinul său. Așadar, văzând potențialul enorm al brandului, grupul Pernod Ricard l-a achiziționat, ducându-l pe culmile succesului la nivel global.

Succesul Olmeca este însă definit și de tradiția și darurile pe care zona Los Altos i le oferă. În prepararea Olmeca sunt folosite plantele de agave, atent selecționate și culese manual. Planta dulce crește natural în regiune, datorită solului vulcanic hrănitor, conferind astfel un ingredient principal de calitate. Acestea sunt mai apoi preparate în cuptoare tradiționale de cărămidă timp de trei zile, fiind astfel pregătite pentru perioada de fermentare și de distilare.

Ingredientele și modul de preparare sunt completate de identitatea cu totul specială Olmeca. Puternic înrădăcinată în cultura mexicană, tequila Olmeca își ia numele de la prima mare civilizație cunoscută, care se pare că a trăit în zona Mexicului între 1500-400 î. Hr. Aceasta este reprezentată atât prin numele brandului, cât și prin logo, care ilustrează statuile specifice acestei civilizații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.