Brands

The Glenlivet

The Glenlivet

The Glenlivet este un single malt scotch whisky ce poartă spiritul scoțian în fiecare picătură. Începuturile sale sunt legate de perioada în care izolata și îndepărtata vale Livet se îndeletnicea cu producerea de whisky, însă fără a se supune unui cadru legal. Aici este și locul în care fondatorul Glenlivet, George Smith, învață și practică meșteșugul distilării, fără să știe că produsul său avea să facă istorie.

În august 1822, regele George IV, aflat în Scoția pentru o vizită oficială, încearcă pentru prima dată impresionantul, însă încă ilegalul whisky produs de George și este cucerit de savoarea sa. Doi ani mai târziu, George reușește să obțină licența de producție și, odată cu înființarea oficială a distileriei, devine și primul distilator cu acte în regulă din regiune. De-a lungul timpului, asta i-a atras rivalitatea
celorlalți producători, însă George nu s-a lăsat intimidat și a continuat să facă ceea ce știa mai bine: whisky.

Afacerea cunoaște în următorii ani o expansiune fulgerătoare, continuând să perfecționeze whisky-ul și să crească renumele brandului. Din păcate, în 1871 George încetează din viață, însă visul său este continuat cu mândrie de fiul John Gordon Smith, întors de la studiile de drept pentru a duce afacerea familiei mai departe.

Dorind să protejeze moștenirea lăsată de tatăl său, John a reușit să apere pentru totdeauna numele brandului. În 1884, obține dreptul exclusiv de a folosi numele regiunii pentru brandul de whisky, acesta devenind oficial unicul The Glenlivet.

Glenlivet s-a impus în timp drept un whisky de calitate, apreciat pentru profilul robust și savoarea caracteristică. În prepararea acestuia este folosit orz crescut în satul Portgordon, care este fermentat în recipiente de lemn, apoi trecut printr-un proces dublu de distilare. În final, whisky-ul este lăsat la maturat în butoaie din diferite tipuri de lemn. Fiecare etapă a procesului își lasă propria amprentă asupra whisky-ului Glenlivet, conferindu-i aromele și speciale cu care și-a delectat consumatorii de-a lungul timpului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.